×
 

22 de idei adunate în 2022

22 Dec 2022 20:04 | General | 310 Vizualizari
22 de idei adunate în 2022

22 de idei adunate în 2022

În ce am investit anul acesta, ce revelații am mai avut în materie de haine și accesorii... și oamenii care mi-au influențat în bine anul și două nebunii la final.

În ordine pur aleatorie încep să povestesc...

1. Din luna septembrie am început terapia. Mi-am luat inima în dinți și am zis că ăsta e momentul meu. Despre copilărie, copii și multe altele. O urmăream pe Alina de când a început pandemia, dar abia după 3 ani i-am scris.

 

2. În luna martie am susținut primul meu workshop corporate din cariera de style coach. A fost despre culori și primăvară. Ce am învățat din experiența asta a fost legat de camera ținută închisă care nu aduce nici un beneficiu nici mie, nici participanților.

 

 

3. A fost un al creșterii – am avut cel mai mare număr de clienți de până acum, am învățat cât de diferiți și cât de faini sunt oamenii. Sunt foarte recunoscătoare că am șansă să lucrez cu așa femei și bărbați.

 

4. Am făcut un upgrade la sesiunile de cromatică. Am investit în palete de culori pentru fiecare anotimp și sub anotimp. Wear Your Colors e la next level din luna decembrie.

5. Nu e fun fără vacanță de vară. Concluzia anului pentru noi. Doar ieșiri scurte de weekend nu au ajutat la relaxare și destindere.

6. În schimb, vacanțele lungi le-am avut primăvara și toamna. Ambele au fost vizite la prietene foarte bune care s-au relocat din țară. Au fost revederi de familie cu plimbări, aniversări, cine împreună și recuperat de povești.

   

7. Anul acesta am reușit să particip la cursuri de Agile Coaching și facilitare cu traineri din America și India. A fost o experiență foarte diferită pentru că participanții erau din toate colțurile lumii și de la fiecare am învățat ceva nou.

 

8. Am redescoperit rochiile. Nu eram mare fan pentru că mi se păreau prea simple și ușor de combinat. Dar acum am ales să nu mai merg pe rochii o singură culoare și cred că ăsta e de fapt secretul pentru a nu le mai vedea așa "banale". După ce am ales un model în dungi alb cu negru și un model foarte colorat am realizat cu câte chestii le mai pot combina. De la pulovere, sacouri, geci la încălțăminte, curele și cercei.

 

9. Și aici aduc din nou în discuție Antante Design. Care și anul ăsta m-au cucerit cu creațiile lor colorate și ușor de asortat. I-am scris deja lui Moș Crăciun și presimt că un hanorac cu fundă ajunge la mine.

 

10. Tot la capitolul rochii am descoperit-o pe Larisa Dragna. De la ea am o rochie neagră, dar cu o croială altfel și mâneci din plasă. Foarte cool și potrivită pentru sezonul rece.

 

11. Creații de designeri români la The Room Showroom. Am ajuns cu o clientă dragă la ei și îî recomand pentru a descoperi noi modele și noi designeri locali.

Mic disclaimer - e posibil să nu găsești neapărat mărimea ta, pentru că ei nu au foarte multe numere expuse, dar așa îți dai seama de materiale și poți comanda nr tău direct de la designerul dorit.

12. La capitolul bijuterii, am fost foarte cuminte anul ăsta și voi vorbi doar despre Love and Stars Jewels, de unde mi-am luat primul colier cu perle. E la baza gâtului și îmi place mult de tot pentru că are și niște steluțe încorporate.

 

Și acum să începem cu oamenii faini de care am avut parte în 2022.

13. Eli (https://www.instagram.com/elivorbeste/) – care a vrut mai întâi personal shopping cu mine, apoi și-a dat seama că un wardrobe detox e obligatoriu de fapt înainte de orice cumpărături. Apoi s-a legat o prietenie faină și o colaborare pe termen lung.

14. Ana, de la Care4Clothes. Tot întâi clientă, apoi prietenă și om cu care mă pot sfătui când vine vorba de calitatea materialelor și îngrijirea adecvată a articolelor vestimentare.

15. Madalina Preda – cu care am lucrat la începutul anului pentru organizarea mai bună a timpului meu. O minune de om. Am făcut și cursul de organizare a casei tot cu ea. Iar în 2023 o să am ocazia să aplic absolut tot ce am învățat de la ea.

16. Două cadouri pe care mi le-am făcut anul acesta – de ziua mea am vrut să aflu care e treaba cu Human Design și Antonia m-a ajutat să descifrez tainele zilei mele de naștere și ce înseamnă că sunt Generator. Cea mai tare idee dacă ești în pană de cadouri!

17. Al doilea răsfăț, dar nu e chiar așa relaxant tot procesul ..dar diferențele se văd după fiecare ședință. La Valeria (pe care am descoperit-o prin Eli, totul se leagă aici să știi) am decis să merg pentru tratamente cosmetice chiar acum în timpul sarcinii.

18. O supriză pentru mine a fost când am avut ocazia să scriu un articol despre consiliere vestimentară și Wardrobe Detox în revista locală Lace Magazine.

 

Și spre final..las ce m-a influențat cel mai mult anul acesta

19. Cristina Oțel. Inițial prin mastersclassul de Small Business Accelerator, apoi prin sesiunile de coaching cu ea și toate discuțiile wow avute. De aici am început să lucrăm și din punct de vedere stilistic, culori, siluetă și wardrobe detox.

 

20. Prima invitație de a vorbi într-un podcast la Pauza de Bine, cu Cristina ofc. Povestea a fost despre haine și ce face un style coach. Te invit să o asculți aici - https://www.youtube.com/watch?v=yF0tRk7xEnM

21. Surpriza din iunie – și anume o nouă sarcină la orizont. A fost cu totul neplanificat, ba chiar un fel de pariu care se pare că a funcționat. Așa că acum ne pregătim de al patrulea membru în familia Rădulescu.

 

22. Influențați de vestea de mai sus am luat decizia să ne mutăm la casă..mai precis cu scopul de a avea curte. Așa am făcut marele pas și am cumpărat o casă veche de aproape 100 de ani pe care am început să o renovăm și unde sperăm să ne mutăm anul viitor.

 

Și la final, îți doresc să îți iei și tu un un pic de timp pentru tine, să te uiți la anul ce ușor ușor trece. Sunt sigură că ai ceva povești bune adunate!

Share:

Citeste si

Vrei și stil și funcționalitate? Trenciul e răspunsul tău
18 Apr 2021 07:04 | General
Cum să porți cu stil trenciul clasic? Dar de ce clasic? ...
Când ai o dilemă între roz și roșu...mergi pe VIVA MAGENTA!
12 Feb 2023 12:02
Când ai o dilemă între roz și roșu...mergi pe VIVA MAGENTA! Înainte de Valentine’s Day și Dragobete vin la tine cu o propunere. De obicei, perioada asta e plină de roșu și roz prin magazine și prin reclame. Poat...
Cele mai întâlnite 3 greșeli de stil
19 Feb 2023 18:27
Oare îți sună cunoscut?    „Am atât de multe haine frumoase, dar nu știu niciodată ce și cum să port...   Așa că mă întorc mereu la aceleași câteva ținute care m-au plictisit&helli...
Dulap organizat, minte organizata
03 May 2020 14:10 | General
Fii arhitectul propriei garderobe! Astazi va invit sa continuam sortarea si organizarea cu rochiile si fustele. ...